Expoziţia OrthPhoto din România a fost inaugurată la Teatrul Naţional din Caracal

foto 14

Update 22 august ora 18.00 Se prelungeste perioada pentru vizitarea expozitiei OrthPhoto din Caracal pentru inca o saptamana, asadar pana pe 30 august.

Expoziţia aniversară a site-ului OrthPhoto a fost deschisă duminică, 16 august, ora 18.00, la Teatrul Naţional din Caracal.

Evenimentul a făcut parte dintr-un şir de manifestări organizate de Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, dedicate Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Acesta a fost marcat printr-o suită de manifestări, care au debutat cu Sfânta Liturghie oficiată la Mânăstirea Brâncoveni de către Preasfinţitul Sebastian Paşcanu, împreună cu alţi înalţi prelaţi, un sobor de preoţi şi diaconi. Pe ordinea de zi au mai figurat  şi manifestările desfăşurate la Teatrul Naţional din Caracal: Sesiunea de comunicări ştiinţifice dedicată Sfinţilor Martiri, Concertul de muzică bizantină susţinut de Corul „Sfântul Constantin Brâncoveanu” al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor şi de Corul maicilor de la Mănăstirea Brâncoveanu.

Vernisajul expoziţiei a avut loc între concertul de muzică bizantină şi concertul maestrului Tudor Gheorghe. În cadrul vernisajului Silviu Andrei Vlădăreanu, reprezentantul episcopiei-gazdă şi membru OrthPhoto.net a făcut o scurtă prezentare a site-ului, după care Mihaela Nedea, coordonatoarea redacţiei româneşti, a prezentat pe scurt contribuţia românească la activitatea site-ului OrthPhoto.

Expoziţia poate fi vizitată până duminică, 23 august, în foaierul Teatrului Naţional din Caracal. În continuare va fi una itinerantă, putând fi vizitată şi în alte oraşe din ţară, care vor fi anunţate din timp.

http://www.exhibition.orthphoto.net/index.php?id_n=52

6 responses to “Expoziţia OrthPhoto din România a fost inaugurată la Teatrul Naţional din Caracal

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » BORN TO BUY (Noutati informative 24-26 august 2009)

  2. Salut!
    Vrei sa facem schimb de link-uri? Daca da, lasa-mi un comment ca sa stiu cum sa te trec. Pe mine poti sa ma treci Chirila Bogdan .Ms…
    sanatate…

  3. felicitari pentru blog! poate reveniti, merita …

  4. Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s